Ne place mult că ai o gamă foarte largă de produse diverse. Povestește-ne un pic despre trecutul tău, de cât timp faci cadouri artizanale, cum s-a dezvoltat drumul tău?
Sunt Raluca, din spatele atelierului ZâmbeteFloriCulori. Am început să lucrez handmade acum 10 ani, din dorința de a realiza ceva cu mâinile mele. Primele obiecte au fost câteva brelocuri textile sub formă de bufnițe colorate. Am fost foarte mândră de cum au ieșit, și fiindcă au fost apreciate, am continuat și am diversificat obiectele, tehnicile folosite.
Cum decizi ce tip de cadou să creezi pentru fiecare ocazie?
Pentru fiecare ocazie se pretează un altfel de cadou, de dar. Iar în fiecare an încerc să îmbunătățesc oferta și să creez altfel de obiecte. Mă gândesc ce mi-ar plăcea mie să primesc sau ce aș oferi eu persoanelor apropiate, ce și-ar dori ele să primească.

Ce parte din muncă îți place cel mai mult și care e cea mai provocatoare?
În activitatea pe care o desfășor, cel mai mult îmi place când termin un obiect, să îl admir, să văd dacă este destul de frumos, dacă are defecte sau ce s-ar putea îmbunătăți la el. Cea mai provocatoare parte este când creez obiectul după o descriere. Niciodata nu știu dacă va arăta după cum și-a dorit clientul.
Ai un produs preferat dintre cele pe care le creezi? De ce?
Produsul meu preferat este broșa mac, pentru că este floarea mea de suflet. Am creat-o special pentru mine, dar a prins atât de bine la public, încât acum o produc anual.

Ai planuri să creezi noi tipuri de cadouri sau colecții speciale?
Anul acesta va fi o etapă nouă pentru mine, îmi doresc să evoluez, să mă maturizez în domeniul acesta. Voi adăuga produse noi, colecții și voi pregăti cadouri speciale. Sper să fie pe gustul cumpărătorilor!
Cum l-ai găsit Artynos și ce părere ai despre acesta?
Am avut o mare oportunitate când am descoperit site-ul Artynos, de care am aflat de pe internet și am zis să încerc. Am o vizibilitate mare și pot să îmi etalez produsele spre vizionare. Artynos m-a ajutat să capăt încredere în mine și în calitatea produselor mele.
Mi-am dorit întotdeauna să îmi deschid un magazin de cadouri. Îmi place diversitatea și îmi plac culorile. Îmi doresc ca cei care intră în magazinul meu să nu plece fără ceva cât de mic în mână. Să aibă de unde alege, să fie fermecați de materiale și de culori și să rămână să privească, să se bucure!